IntegralEdu: Împrumuturile de studii pentru europeni, reintroduse parțial în Marea Britanie

Românii care vor să studieze în Marea Britanie ar putea primi un împrumut din partea statului pentru a-și finanța studiile de licență, anunță IntegralEdu. Programul de împumuturi pentru studii a fost oprit odată cu BREXIT-ul, însă guvernul britanic a anunțat recent că acesta se va reactiva. Totuși, asta doar în anumite condiții și pentru câteva domenii de studiu.

“Împrumutul pentru taxa de școlarizare poate ajunge până la 9250 de lire pe an, pe toată durata studiilor, însă este valabil doar în cazul programelor care încep din luna iulie.  În acest moment există universități care au deschis acest model de studii, în care primul an durează din iulie până în iunie, anul următor. Din anul doi cursurile se desfășoară în sistem normal. Cei interesați de studii în Marea Britanie și care doresc să aplice pentru acest program de împrumut trebuie se grăbească pentru că sunt o serie de formalități care trebuie îndeplinite, inclusiv cele legate de obținerea vizei. Aici rolul unui consultant educațional este esențial pentru că oferă un sprijin real în tot acest proces, dar și în planificarea întregului parcurs de studii”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.

Programele de studiu care pot fi finanțate prin împrumutul de la guvernul britanic sunt: științe biomedicale, business management, computer science, digital marketing, relații internaționale, inginerie mecanică și psihologie.

“Sistemul britanic de învățământ încearcă să se adapteze la noul context socio-politic, pentru a veni în întâmpinarea tinerilor europeni care încă sunt interesați de studii în UK, indiferent de nivelul acestora. Astfel, o serie de universități au anunțat încă din martie că vor acorda automat burse tinerilor din Europa, care pot acoperi până la 40% din taxă. Chiar și la nivelul liceelor există acum mai multe oportunități de burse, care pot ajunge și la 50% din taxă”, mai precizează Ana Maria Papp.   

Citește și:

Claudiu Năsui: Reforma supără mafiile puternice branşate la banii contribuabilului

3 comentarii la „IntegralEdu: Împrumuturile de studii pentru europeni, reintroduse parțial în Marea Britanie”

  1. Pingback: Industria de beauty cere simplificarea legislației și stoparea concurenței neloiale - Banii.net

  2. Pingback: STEM, domeniul de studiu care schimbă piața muncii. Universități din UK și Austria, prezente la un eveniment virtual pentru tinerii din România - Banii.net

  3. Pingback: Universități din Marea Britanie și Austria, prezente la un eveniment virtual pentru românii care vor să studieze în afară - Newspost

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *