Vinul potrivit pentru masa de Paște. Ce vin îi este potrivit fiecărui fel de mâncare

  • de
  • 4 min read

Masa de Paște pregătită cu drag și multă muncă merită să fie servită alături de un vin bun, dar preparatele tradiționale au nevoie de vinuri alese atent pentru a le pune în valoare adevărata savoare. 

În acest articol vă prezentăm recomandările noastre de vin pentru a vă putea bucura de masa de Paște la cel mai înalt nivel.

Ce vin se alege la sarmale?

Experții oenologi recomandă să ne alegem vinul pentru sarmale în baza criteriilor de pregătire și servire a mâncării, atenția la detalii fiind cea mai importantă.

Dacă folosiți mai multă smântână, e nevoie de un vin alb, sprinten și acid, dar stați liniștiți, Domeniile Ostrov are vinul perfect pentru gusturile dumneavoastră. Joc, Chardonnay&Fetească Albă demisec te va uimi prin frumusețea, aroma și culoarea sa galben verzui. Are un gust plin de vioiciune și prospețime, dar în același timp echilibrat, ca un mix de citrice, completat de caise albe și note minerale.

Dacă folosiți multă boia sau ardei iute, este nevoie de un vin demisec sau demidulce, ca să acopere iuțeala. Pentru acest echilibru al savorii, vinul realizat cu maiestrie din pelin si struguri mângâiați de soarele Dobrogei, Pelin Alb demidulce de la Domeniile Ostrov surprinde cu nuanțe distincte dulci-amărui și promite să vă surprindă toți invitații.

Varza murată se completează foarte bine cu vinuri rose și roșii, însă frunzele de viță de vie se potrivesc mai bine cu vinuri albe sau rose. Dacă pregătiți ambele tipuri de sarmale pentru a împăca toate gusturile, nu puteți da greși cu un Naiada Cuvée Rosé sec de la Domeniile Ostrov. Este un cupaj din Fetească Neagră și Pinot Noir, fiecare soi ocupând un procent bine definit, astfel încât vinul să aibă corpul lejer al soiului Fetească Neagră și aroma foarte bine definită a soiului Pinot Noir. 

Vinul pentru Friptura de miel

Carnea de miel are o textură fragedă, fiind la jumătatea distanței dintre carnea de vită și cea de vânat. Pentru a asocia cel mai bine friptura de miel cu un vin trebuie luate în considerare condimentele, ierburile și sosurile preparatului. Mielul cere un vin cu un nivel ridicat de aciditate, de aceea vă recomandăm  Naiada Sauvignon Blanc sec de la  Domeniile Ostrov, un vin unic și fermecător, ce te va uimi cu aromele intense de flori de câmp, fructe exotice, citrice și miere.

Vinul pentru desert

Toate mesele festive se încheie cu un desert, de aceea este foarte important ca vinul de încheiere să fie ales cu o mare precizie.

În general cele mai potrivite vinuri pentru desert sunt cele rose dulci sau demidulci, experții recomandândule pe cele demidulci cu arome pregnante de fructe, perfecte pentru cozonaci și prăjituri. Noe Cabernet Sauvignon Rosé demidulce de la Domeniile Ostrov este alegerea noastră pentru deserturile sărbătorilor pascale ce se apropie, este un vin cu note de fructe proaspete, cum ar fi căpșunile pârguite și zmeura, dar și ierburi uscate ce creează senzații dulci la final. Are un buchet deosebit de cireașă pe deplin coaptă și un final persistent, iar mirosul te trimite într-un paradis al fructelor de pădure, dar și a celor de livadă, ori chiar al celor din zonele tropicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *