Vicepreședintele Orange: Huawei rămâne un partener cheie pentru noi în Europa

  • de

Indiferent de situația interzicerilor din partea autorităților, producătorii de echipamente 5G sunt susținuți de operatorii de telecomunicații. Vicepreședintele și Șeful pe Europa (fără Franța) al Orange, Mari-Noelle Jego-Laveissiere, a declarat că Huawei rămâne un partener cheie pentru Orange în regiune, scrie puterea.ro.

Într-un interviu acordat Mobile World Live, Jego-Laveissiere a declarat că Orange nu are nicio problemă față de Huawei, ale cărui echipamente păstrează o pondere importantă în portofoliul operatorului. Desigur, Orange va respecta regulile stabilite de fiecare țară în parte.

Orange are o politică deschisă în ceea ce privește furnizorii de echipamente, inclusiv 5G, ceea ce îi permite să respecte interdicții acolo unde apar. Franța nu a interzis utilizarea echipamentelor de la furnizori chinezi, deși a recomandat  să nu mai achiziționeze echipamente suplimentare de la aceștia.

Jego-Laveissiere a adăugat că produsele Huawei nu au o pondere semnificativă în rețeaua operatorului din Franța, iar impunerea unor reguli mai stricte nu ar necesita o modificare masivă a rețelelor.

Orange a lansat recent serviciile 5G în Franța, o lansare considerată târzie (în România, serviciile 5G au fost lansate de Orange în urmă cu un an, iar în prezent acoperă integral Capitala). Jego-Laveissiere a declarat că s-a lucrat mult la serviciile 5G din Franța, astfel încât să acopere întreg potențialul tehnologiei înainte de implementarea la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *