STIHL lansează primul program național de service preventiv pentru motocoase

STIHL a demarat primul program național de service preventiv pentru motocoase, prin intermediul distribuitorilor locali. Programul se adresează posesorilor de motocoase STIHL, fie că sunt din zona profesioniștilor din domeniul peisagisticii sau pur și simplu utilizatori casnici.

“Prin demararea acestui program în service-urile partenerilor noștri am avut în vedere două obiective. Primul este legat de faptul că un motor întreținut corect, la fel ca și la mașină, consumă și poluează mai puțin. Deci încercăm ca prin orice program pe care îl implementăm să avem și o abordare prietenoasă cu mediul. Al doilea obiectiv este legat de faptul că ne apropiem de sezonul în care încep lucările de îngrijire a spațiilor verzi, când se fac cele mai multe revizii la astfel de utilaje și dorim să evităm supraagolmerările în service. Astfel, utilizatorii vor putea beneficia de motounealtă exact la momentul la care doresc, fără a mai sta să aștepte pentru revizie sau pentru diverse alte reparații, atunci când acestea ar trebuie să fie la lucru. Însă, un aspect la fel de important este faptul că aplicarea unui service preventiv pentru un astfel de utilaj reduce mult costurile cu întreținerea în timp, prelungind viața utilajului și a componentelor”, declară Ioan Mezei, director STIHL România.

Ce presupune un service preventiv la motocoasa STIHL

La fel ca în sectorul auto, se recomandă ca revizia unei motocoase cu motor cu ardere să se facă o dată pe an, înainte de sezon, mai ales dacă se utilizează intensiv pe parcursul anului. Printre operațiunile de întreținere prevăzute în service-ul preventiv se numără revizia generală, cu schimbarea de piese și accesorii (dacă mecanicul constată necesitatea), curățarea utilajului și ungerea angrenajelor, reglarea carburatorului, testarea parametrilor de funcționare. Costurile pentru activarea unui astfel de pachet variază în funcție de fiecare service STIHL la nivel local și de tipul de motocoasă.

În prezent, la nivel național, se estimează că sunt câteva sute de mii de utilizatori de motocoase STIHL, cei mai mulți fiind declarați și fani ai brandului, deținând și alte tipuri de utilaje  ale producătorului german.  În rețeaua STIHL din România operează peste 400 de magazine, din care mai mult de 300 sunt dotate și cu unități de service.

Citeste și:

Crește birocrația pentru firme! Ce declarație a fost reintrodusă de Parlament! Amenzile ajung la 10.000 de lei

Ivermectina, nerecomandată de EMA pentru tratarea COVID-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *