Saint-Gobain și Habitat for Humanity continuă dezvoltarea centrului Bufkids

  • de
  • 3 min read

Saint-Gobain România, împreună cu Habitat for Humanity, continuă dezvoltarea centrului de zi Bufkids, inaugurat în 2020. Aproape 50 de voluntari au participat săptămâna trecută la construirea celui de-al doilea corp de clădire, care va fi compus din bucătărie și cantină. Acolo se va pregăti și servi în fiecare zi o masă caldă pentru beneficiarii Centrului Educațional Bufkids. Centrul funcționează ca un before și after-school și deservește două școli din Flămânzeni și Buciumeni, cartiere devaforizate din Buftea, unde, din cauza nivelului scăzut de trai, riscul abandonului școlar în rândul copiilor este foarte ridicat.

Saint-Gobain s-a implicat în acest proiect și de data aceasta alături de Habitat for Humanity România, atât prin organizarea unui eveniment de voluntariat pe șantierul de la Buftea, cât și prin intermediul Fundației Saint-Gobain, care a oferit un sprijin financiar în valoare de 70,000 EUR. Cel de-al doilea corp de clădire va fi finalizat în anul 2023. Voluntarii din cadrul Saint-Gobain România au fost prezenți pe șantierul de la Buftea și în 2019, contribuind la construirea primului corp al Centrului Educațional Bufkids.

În prezent, centrul primește în fiecare zi în jur de 50 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani pentru activități extracurriculare, ajutor la teme, ateliere creative, ore de lectură și consiliere psihologică, în timp ce alți 150 de elevi participă periodic la programe educaționale. Aceștia provin din familii vulnerabile care reușesc cu greu să le asigure accesul la educație. După finalizarea cantinei și a bucătăriei, copiii se vor bucura și de o masă caldă zilnică, astfel serviciile Centrului BufKids le vor asigura o dezvoltare propice.

„Pentru noi, la Saint-Gobain, parteneriatul de încredere și de lungă durată cu Habitat for Humanity România a reprezentat mereu o oportunitate de a ajuta comunitățile vulnerabile, iar extinderea centrului comunitar de la Buftea este rezultatul unui efort colectiv de a completa serviciile oferite în prezent copiilor din această zonă. Suntem onorați că putem contribui activ la dezvoltarea comunităților locale, în acord cu viziunea şi valorile Fundaţiei Saint-Gobain și cu scopul nostru – Making the World a Better Home. Le mulțumesc colegilor mei din cadrul Saint-Gobain România care au participat la acțiunea de voluntariat”, a declarat Ovidiu Păscuțiu, CEO Saint-Gobain România.

„Habitat for Humanity România lucrează acolo unde contează cel mai mult, în mijlocul comunității. Centrul Educațional Bufkids este de doi ani locul unde copiii din Flămânzeni și Buciumeni primesc zilnic încurajare și ajutor la lecții, pentru a nu renunța la școală. L-am finalizat cu sprijinul Saint-Gobain, partener tradițional al proiectelor noastre, care se implică de data aceasta și la construirea cantinei”, a spus Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

Responsabilitatea socială reprezintă un pilon important pentru întreaga activitate a Grupului Saint-Gobain, acest proiect fiind în linie cu planul strategic „GROW & IMPACT”.

Saint-Gobain este lider mondial în domeniul construcțiilor ușoare și durabile. Grupul, cu peste 166,000 de angajați în 75 de țări, a avut în 2021 vânzări de 44.2 miliarde de euro la nivel global. În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din gamele Abrasives, Glass, Pietta Glass Working, Sekurit, ISOVER, PAM, Rigips, Weber, Duraziv şi  Chryso, având aproximativ 2.000 de angajaţi în 14 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava, Vălenii de Munte, Popești Leordeni şi Ariceştii Rahtivani.

Citește și:

Guvernul va derula consultări cu mediul de afaceri şi societatea civilă

Reforma statului sau reinventarea statului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *