Niculae Bădălău, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi și parlamentar PSD, a rămas în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia acestuia împotriva deciziei Tribunalului Giurgiu de a-l menţine în spatele gratiilor.
Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în zilele de 9 august şi 19 noiembrie, Niculae Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăţi administrate de o rudă a inculpatului. Contractul viza “Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă”, fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.
Primarul căruia Niculae Bădălău i-ar fi oferit mită ar fi Dan Păsat, fost deputat PNL, care a fost condamnat în 2013 la trei ani de închisoare pentru şantaj.
Dan Păsat a avea calitatea de martor-denunţător în dosar.
Sursa: Agerpres.ro
Citește și:



