Marcel Ciolacu, despre guvernarea împreună cu PNL: „Îmi pare bine că am luat această decizie!”

  • de
  • 2 min read

Marcel Ciolacu a declarat că prin formarea coaliţiei PSD-PNL s-a asigurat stabilitate politică şi că nu vede altă construcţie politică în viitorul apropiat.

„România are nevoie de stabilitate politică.(…) Nu văd o altă construcţie politică, în acest moment, pentru anul 2025. E normal că sunt cele două partide mari, care au fost rivale dintotdeauna, în România. PSD a luat decizia de a intra la guvernare atunci când toată lumea fugea de guvernare. Toată lumea şi-ar fi dorit să rămână PNL singur la guvernare, poate guvern minoritar, iar în acel moment era praf şi PNL, dar şi România, fiindcă că ar fi fost un concurs de populism. Ne-am asumat acest lucru şi – vă spun cu toată sinceritatea – îmi pare bine că am luat această decizie împreună cu colegii mei şi se văd efectele”, a spus Ciolacu pentru Antena 3.

Liderul PSD a exclus o coaliţie cu AUR sau cu partidul Dianei Şoşoacă și a mai precizat că nu a luat deocamdată o decizie în privinţa unei eventuale candidaturi la preşedinţie şi că se axează asupra îndatoririlor pe care le are în calitate de prim-ministru. În ce priveşte o candidatură comună PSD-PNL pentru prezidenţiale, Ciolacu a spus că decizia va fi luată după data de 9 iunie.

„Vom vedea după data de 9 iunie. (…) Dacă românii hotărăsc că asta este decizia şi vor vota lista comună de la europarlamentare, cred că e un mesaj important şi atunci va trebui să ne aşezăm la masă şi să facem o alianţă electorală şi pentru funcţia de preşedinte, pentru alegerile generale. Dar acest lucru, cu certitudine, îl vom hotărî după data de 9 iunie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *