Inovații tehnologice în clădirea Globalworth Tower din București – FOTO

Globalworth, liderul pieței de birouri din Europa Centrală și de Est, a inaugurat, astăzi, în clădirea GlobalWorth Tower din București, cel mai inteligent lobby din regiune, care include o serie de inovaţii şi premiere tehnologice.

La parterul clădirii a fost instalată cea mai mare podea cinetică din lume într-o clădire de birouri, cel mai lung perete de ecrane din Europa Centrală și de Est, cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din sudul şi estul Europei, un spaţiu de relaxare cu gradene încălzite din marmură, proiectoare Schindler – un proiect pilot în ECE, precum și Pepper, primul angajat robot al companiei Globalworth.

Astfel, clădirea Globalworth Tower, cu un trafic zilnic de aproximativ 30.000 de persoane, devine un etalon al inovației și sustenabilității în spaţiile de birouri.

„Tehnologia face parte din ADN-ul companiei noastre, iar astăzi, datorită ei,  aducem birourile viitorului în prezent. Un loc de muncă în care putem genera energie prin mişcare, în care vizitatorii se pot relaxa şi lucra într-un lobby confortabil, înconjuraţi de elemente din natură și asistaţi de roboți, toate acestea sunt realitatea din cea mai mare comunitate de business din România, comunitatea Globalworth” – a declarat Dimitris Raptis, Deputy CEO şi CIO la Globalworth.

Soluții inovatoare

Angajații și persoanele care tranzitează clădirea au parte de o serie de tehnologii moderne:

  • Podeaua cinetică, o premieră mondială pentru o clădire de birouri, realizată de compania de tehnologie Pavegen, transformă greutatea pașilor în energie electrică, utilizată ulterior pentru alimentarea altor mecanisme inovatoare din lobby. Cele două suprafețe de podea instalate în Globalworth Tower au o arie cumulată de 40 metri pătraţi, cea mai mare dintr-o clădire de birouri din lume; Fiecare pas făcut pe suprafaţa podelei Pavegen generează aproximativ 3 jouli de electricitate şi 5 Watt/ persoană, ceea ce echivalează cu aprinderea a 3 becuri LED timp de o secundă sau 6 secunde de conversaţie pe un telefon inteligent;
  • Cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din Europa de Sud şi de Est, cu 12 tipuri diferite de plante, beneficiază de un proces de întreținere conectat cu senzori și complet automatizat. Sistemul de 158 mp utilizează apă recirculată îmbunătățită nutriţional, care este tratată cu ajutorul osmozei. Fotosinteza este ajutată de proiectoare reglate la un nivel precis de luminozitate, dispuse de-a lungul grădinii verticale;
  • Cel mai mare perete interior de ecrane din sud-estul Europei, cu o suprafață de 110 mp şi o lungime de 50 m;
  • Un spațiu de relaxare pe 4 niveluri sub formă de gradene, care beneficiază de încălzire reglabilă, unic în România, construit din marmură și dotat cu încărcătoare pentru laptopuri şi pentru telefoanele compatibile cu tehnologia de încărcare prin wireless;
  • Pepper, noul angajat Globalworth. Robotul umanoid îi va întâmpina pe oaspeți în recepţie şi le va oferi informaţii utile. 
  • Printr-un proiect pilot unic în Europa Centrală şi de Est, realizat în parteneriat cu Schindler, 4 dintre lifturile din Globalworth Tower sunt dotate cu  proiectoare care rulează materiale video pe uşile exterioare.
  • Recepţia este decorată cu nori LED suspendați, care pot fi programați să genereze efecte vizuale personalizate.

Globalworth Tower este încadrată în Clasa A, are 26 de etaje, o înălțime de 120 m și o suprafață închiriabilă de 54.000 mp.

Clădirea beneficiază de spații de birouri complet reconfigurabile, lumină naturală și iluminare artificială cu reglare automată, sistem de recuperare a apei de ploaie și diverse funcții eco.

Printre chiriași se numără mai multe companii printre care Vodafone România, Huawei, Nesspresso,  Ferrero, Bunge, Prime Kapital, Inditex, Global Vision, NNDKP, Mega Image/Delhaize Group şi Globalworth.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *