
Încă 150 de milioane de euro vor fi direcționați în următorii trei ani către industria cinematografică. Astfel, bugetul schemei de ajutor de stat a ajuns la nu mai puțin de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 250 milioane euro.
Guvernul României adoptat Hotărârea privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, aceasta fiind extinsă până la sfârșitul anului 2023.
“În primul rând, prin adoptarea prezentei hotărâri, au fost alocate încă 150 de milioane de euro, pentru următorii trei ani, sumă destinată sprijinirii acestei industrii. Astfel, bugetul maxim al schemei de ajutor de stat a ajuns la 1,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 250 milioane euro. Suma este defalcată în credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2018-2023 şi credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2018 – 2025”, a anunţat, conform Agerpres.ro, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA).
Guvernul sprijină cu sume impresionante industria cinematografică
Alocările financiare nerambursabile vor fi în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile. Acestea fac referire la achiziţia, închirierea, fabricarea de bunuri şi/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film şi producţiei de film în România, precum şi la onorariile, salariile şi la alte plăţi făcute către persoane fizice, aferente implementării proiectului. Un lucru important de subliniat este că alocarea se acordă în condiţiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României.
Potrivit MEEMA, un alt obiectiv al prezentei scheme de ajutor de stat este promovarea destinaţiei turistice România. Astfel, va fi acordat un procent de 10% peste alocarea de 35% dacă în producţiile audiovizuale, finanţate în cadrul aceleiaşi producţii cinematografice, va fi pusă în valoare o zonă geografică, un oraş sau România, destinaţiile şi obiectivele turistice din ţara noastră sau limba, tradiţiile şi obiceiurile româneşti. O altă condiţie este ca desfăşurarea subiectului filmului să fie explicită vizual.
Guvernul a hotărât că verificarea proiectelor eligibile, pe principiul “primul venit, primul servit”, va fi efectuată de către Comisia de Film în România, din care vor face parte personalităţi din mediul universitar, reprezentanţi ai mediului cultural şi artistic, persoane cu experienţă în domeniul cinematografiei, persoane cu experienţă în afaceri, jurişti, economişti cu experienţă în domeniul finanţe/contabilitate şi auditori cu experienţă de minim 3 ani în domeniul ajutoarelor de stat.
Gestionarea schemei de ajutor de stat presupune şi adoptarea unor norme de aplicare, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în termen de 30 de zile.
Economia românească își poate reveni repede cu ajutorul investițiilor străine
14.000 de case beneficiază de panouri fotovoltaice prin programul Casa Verde


