Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a declarat că România trebuie să devină “ţara model care pune covorul roşu în faţa investitorilor”. Astfel, ar trebui să garantăm drepturile de proprietate privată şi o impozitare poate mai redusă a capitalului decât alte ţări care au o predictibilitate mai mare şi au alte avantaje faţă de România.
“În momentul în care cineva vine să investească 100 de milioane de euro sau sume impresionante într-o ţară – are nevoie de garantarea drepturilor de proprietate privată, are nevoie să ştie că mediul fiscal, mediul legislativ, este unul stabil. Nimeni nu îţi cere să blochezi legile într-un fel şi să nu le mai schimbi niciodată, dar măcar să fie predictibil, să nu fie schimbări de azi pe mâine, să fie toate lucrurile făcute după un set de bune practici. Din păcate, România nu are reputaţia aceasta printre investitori, lucru care afectează exact genul acesta de investiţii ‘capital intensive’, cum ar fi cele din zona farma. Ce este de făcut, este să fim acum un model, să devenim ţara model care pune ‘covorul roşu’ în faţa investitorilor, în sensul în care garantăm drepturile de proprietate privată, impozitare poate mai redusă a capitalului decât alte ţări care au o predictibilitate mai mare şi au alte avantaje faţă de România, tocmai că nu doar să atragem investiţiile dar, odată ce le-am atras, să încurajăm să mai apară şi altele şi să prospere, să fie profitabile.”, a afirmat Claudiu Năsui, la dezbaterea online ‘Noua strategie farmaceutică europeană-provocări şi şanse pentru sistemul sanitar din România’.
Claudiu Năsui a mai arătat că orice politică liberală are două metode de a impulsiona un sector: fiscală şi birocratică. “Este partea aceasta fiscală, de a reduce povara fiscală asupra activităţii economice, oriunde s-ar plasa ea, că este la nivel de salariat, de angajator, de firmă, etc şi partea birocratică, de reglementare. Cu cât îţi e mai uşor să faci afaceri într-o ţară, cu atât vor veni mai uşor investitorii, cu cât taxezi mai puţin într-o ţară, iarăşi cu atât vei încuraja investitorii.”, a spus Caudiu Năsui.
Sursa: Agerpres.ro
Citește și:



