Anna Bjerde, Banca Mondială:  Creşterea economică a României în ultimele trei decenii, una dintre cele mai mari din UE

  • de
  • 2 min read

Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă, a susținut Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, cu ocazia celebrării celor 30 de ani de parteneriat cu România.

“Deşi mai sunt multe de făcut, Grupul Băncii Mondiale salută eforturile tuturor omologilor şi partenerilor noştri din sectorul public şi privat, care au contribuit la creşterea economică a României, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Rata sărăciei şi nivelul de inegalitate socială au scăzut, de asemenea, semnificativ şi se aşteaptă să continue această tendinţă de scădere”, a precizat Anna Bjerde.

De la deschiderea biroului său în România, în 1991, Banca Mondială a oferit sprijin pentru investiţii şi reforme de politici publice prin intermediul a 73 de operaţiuni în valoare de 13,42 miliarde de dolari, complementate de servicii de asistenţă şi analiză tehnică, în timp ce Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a investit aproximativ 4,5 miliarde dolari în dezvoltarea sectorului privat al României.

În aceşti ani, programul Băncii Mondiale s-a concentrat pe sprijinirea Guvernului României în eforturile de stabilizare a economiei de la începutul anilor 1990, de aderare la Uniunea Europeană şi de realizare a unei convergenţe mai rapide şi a unei creşteri mai favorabile incluziunii în România în deceniul ce a urmat.

“Grupul Băncii Mondiale se angajează să sprijine în continuare România în atingerea obiectivelor sale de dezvoltare, prin adoptarea unui model economic mai durabil şi mai ecologic, care se bazează pe instituţii publice mai puternice, pe un sector privat de succes şi pe o societate mai rezilientă şi mai incluzivă”, a declarat Gallina A. Vincelette, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.

Grupul Băncii Mondiale (WBG) şi România au celebrat 30 de ani de parteneriat în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanţi ai Guvernului la nivel central şi local, parteneri de dezvoltare, sectorul privat, mediul academic, societatea civilă, precum şi alţi actori cheie.

Citește și:

Reforma statului sau reinventarea statului?

Miza reciclării becurilor

Foto: worldbank.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *