Cum își aleg tinerii români facultatea în 2026: profilul personal contează tot mai mult

  • de
  • 5 min read

Alegerea facultății în străinătate nu mai este determinată exclusiv de popularitatea unei țări sau a unui domeniu. Datele IntegralEdu din 2026 indică o orientare către identificarea programelor care corespund intereselor, aptitudinilor și obiectivelor profesionale ale fiecărui elev.

Această tendință se reflectă atât în diversificarea destinațiilor, cât și în schimbarea clasamentului domeniilor de studiu. Olanda rămâne prima opțiune, însă Italia, Irlanda, Franța și Danemarca înregistrează creșteri semnificative.

De la „ce se caută” la „ce mi se potrivește”

Pentru tinerii care analizează posibilitatea de a studia în străinătate, oferta este tot mai largă. Programele în limba engleză, costurile, condițiile de admitere, experiența internațională și perspectivele profesionale sunt printre criteriile luate în calcul.

„Rolul nostru nu este să îi spunem unui elev care este universitatea «cea mai bună» în general, ci să îl ajutăm să identifice universitatea potrivită pentru el. O instituție foarte cunoscută sau o destinație foarte populară nu reprezintă automat alegerea potrivită pentru fiecare tânăr. În procesul de consiliere analizăm profilul academic, interesele, aptitudinile, obiectivele profesionale, dar și aspecte foarte concrete, de la buget și condițiile de admitere până la tipul de experiență universitară pe care și-o dorește elevul. De aceea, consultanța educațională devine cu atât mai relevantă cu cât oferta internațională este mai diversă”, precizează Alexandra Bădescu.

Olanda rămâne prima, dar alte destinații cresc rapid

În ansamblu, opțiunile pentru destinațiile analizate au crescut cu 2,7% comparativ cu toamna anului 2025.

Olanda continuă să fie prima destinație în dosarele de aplicație, însă interesul a scăzut cu 10%. În schimb, Danemarca a înregistrat o creștere de aproape 170%, Irlanda de 160%, Italia de aproximativ 120%, Franța de 110%, iar Germania de 45%. Marea Britanie a crescut cu peste 20%.

În etapa inițială, cele mai multe opțiuni se îndreaptă către Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania și Spania. La finalul procesului, clasamentul înregistrărilor este Olanda, Italia, Spania, Marea Britanie și Franța.

„Observăm o schimbare de mentalitate care este din ce în ce mai pregnantă de la an la an. Tinerii încep să treacă de la «țara preferată» la «țara potrivită». Nu mai pornesc neapărat de la ideea că trebuie să studieze într-o anumită destinație pentru că aceasta este populară în generația lor, ci caută universitatea și programul care răspund profilului lor academic, intereselor și planurilor profesionale. Este un semn al unei abordări mai mature a unei decizii care le poate influența următorii ani de studiu și, ulterior, cariera”, declară Alexandra Bădescu, Deputy General Manager IntegralEdu.

Computer Science conduce, International Business coboară

Computer Science ocupă prima poziție în opțiunile tinerilor care aplică prin IntegralEdu. Urmează Electrical Engineering, Global Law/Law și Aerospace Engineering.

International Business, care ocupa primul loc în 2025, ajunge pe poziția a cincea în 2026. În top se regăsesc și arhitectura, turismul și ospitalitatea și Data Science.

„Una dintre cele mai importante întrebări nu este «ce domeniu este acum la modă?», ci «ce domeniu mi se potrivește mie?». Putem vorbi despre tehnologie, inteligență artificială, inginerie sau orice altă zonă cu perspective profesionale foarte bune, dar acest lucru nu înseamnă că fiecare elev trebuie să urmeze acel traseu. O alegere bună începe cu înțelegerea propriilor aptitudini și interese. Consultantul educațional îi ajută pe tânăr și pe părinți să privească dincolo de trenduri și să construiască un traseu academic realist și personalizat”, precizează Alexandra Bădescu.

Testele de orientare pot restrânge opțiunile

În cazul adolescenților care nu au o direcție clară, testele de orientare profesională pot reprezenta un instrument de pornire. Acestea urmăresc interesele și aptitudinile și pot contribui la identificarea unor domenii care merită explorate.

„Pentru foarte mulți adolescenți, dificultatea nu este lipsa opțiunilor, ci exact contrariul: au în față extrem de multe posibilități și nu știu care li se potrivește. Testele de orientare profesională ne oferă un punct de pornire pentru o discuție mult mai aplicată despre aptitudini, interese și posibile direcții de studiu. Ele nu aleg în locul elevului, dar, integrate în procesul de consiliere, îl pot ajuta să înțeleagă mai bine de ce un anumit domeniu i s-ar potrivi și ce alternative merită explorate”, mai explică Alexandra Bădescu.

Experiențele internaționale încep înainte de universitate

Taberele educaționale reprezintă o altă zonă în care se observă interesul pentru explorarea timpurie a domeniilor academice. IntegralEdu a raportat o creștere de 17% a înscrierilor în 2026.

Marea Britanie și SUA rămân printre destinațiile preferate, Japonia a intrat în top 3, iar China a reprezentat una dintre noutățile anului. Pentru 2027 sunt prevăzute și destinații precum Bangkok, Bali și Maldive.

Programele specializate oferă adolescenților posibilitatea de a descoperi domenii precum ingineria aerospațială, motorsportul sau businessul în industria bunurilor de lux.

Liceele internaționale pot pregăti un parcurs educațional mai lung

Familiile care își planifică din timp traseul educațional pot lua în calcul și liceele internaționale din străinătate. Acestea le permit elevilor să se adapteze la un sistem educațional internațional, la studiul într-o limbă străină și la un nou mediu academic și cultural.

Pentru liceele internaționale selective, perioada actuală este relevantă pentru candidaturi și pentru identificarea oportunităților de burse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *