Florin Cîţu, premierul României, a anunțat principalele reforme pe care le va implementa. Astfel, el susține că sistemul de pensii urmează să devină echitabil și sustenabil, că va stopa risipa banilor de la companiile de stat și că se va ocupa și de justiție. O asigurare că acest demers nu rămâne doar o promisiune ar fi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care actualii guvernanţi și-ar asuma toate reformele.
“România are nevoie de reforme, iar în PNRR am creat mai mare transparenţă a modului în care vom face aceste reforme. Am pus acele borne clare: până la ce dată vom avea reforma X, până la ce dată vom avea reforma Y şi aşa mai departe. Deci aceste lucruri sunt deja puse acolo. Şi vorbim de reforme de care românii au nevoie de ani zile”, a declarat Florin Cîţu. Reforma sistemului de pensii este una dintre cele mai dificile, dar și mai așteptate, măsuri. Şeful Executivului a promis că, odată realizată, pensiile din România vor fi bazate pe contributivitate.
“Vrem să avem un sistem de pensii bazat pe contributivitate şi sustenabil, lucru pe care nimeni nu îl poate nega în România şi cu care sunt de acord toţi actorii politici şi toţi românii. Şi vom face acest lucru”, a spus premierul.
Florin Cîţu a vorbit și despre reforma justiţiei și a companiilor de stat. De asemenea, salarizarea bugetarilor ar urma să fie modificată, astfel încât să fie premiată performanță și să nu mai permită lipsa de eficientă
“Sunt reforme la care ne-am angajat, această coaliţie s-a angajat să facă aceste reforme, această coaliţie a câştigat voturile românilor promovând aceste reforme, deci erau reforme pe care le făceam oricum. Acum avem şi susţinerea financiară a acestor reforme prin acest PNRR”, a mai spus Florin Cîţu.
Citește și:



